Este pacea o valoare?

Un profesor de la Boston College si-a dat demisia pentru a protesta impotriva invitatiei universitatii adresata  Condoleezzei Rice de a tine un discurs la ceremonia de absolvire. Profesorul sustine ca decizia de invadare a Irakului, sustinuta de Rice, e impotriva valorilor universitatii, intre care se numara pacea. Gestul e cel putin ironic: profesorul isi exprima dezacordul fata de o actiune care le va permite irakienilor sa isi exprime la fel de vizibil dezacordul fata de actele guvernantilor fara a le fi frica ca vor sfarsi aruncati in vreun taietor de lemne.

Trecand peste ironia acestui protest, intrebarea interesanta e: poate fi pacea o valoare etica? Eu sustin ca nu poate fi, desi pacifismul, sau non-agresivitatea pot fi. Dar rezultatele pacifismului nu sunt de multe ori cele dorite de pacifisti. O valoare etica apropiata ar fi non-initierea agresiunii. Acesta ar da rezultate bune doar cu o definitie agresiva a agresiunii.  

Pacea nu e o valoare etica. Sinceritatea de exemplu e o valoare etica. Sinceritatea inseamna desigur sa spui adevarul, dar inseamna mai mult decat atat. Oricine poate spune adevarul atunci cand adevarul ii convine. A fi sincer inseama sa spui adevarul indiferent care sunt costurile acestui act. Inseamna sa iti spui "desi as castiga ceva daca as minti, renunt la acel ceva pentru a fi sincer". Curajul, loialitatea, politetea sunt valori: "as castiga ceva daca as fi marlan, dar prefer sa pierd pentru a fi politicos". Ca in economie, o valoare etica presupune o actiune si un cost al acelei actiuni: suntem siguri ca un bun are valoare pentru o persoana cand persoana a platit pentru acel bun.

Pacea nu poate fi o valoare conform cu definitia de mai sus pentru ca nu rezulta dintr-o actiune umana unilaterala, ca si a spune adevarul. Oamenii sau statele pot alege sa fie agresive sau neagresive, iar pacea rezulta cand toate statele aleg sa fie neagresive. Daca un om sau stat alege sa fie agresiv impotriva ta, orice ai alege nu o sa rezulte pace: daca alegi agresiunea, o sa fie razboi iar daca alegi neagresiunea o sa fie sclavie, nu pace. Desi pacea nu poate fi o valoare, pacifismul insa poate fi o valoare. Pacifismul implica sa iti spui "desi pot sa castig ceva prin a alege o actiune care va duce la razboi, prefer o actiune care nu duce la razboi, cum ar fi neagresiunea daca nimeni nu e agresiv, sau capitularea daca cineva e agresiv".

Putini oameni sunt pacifisti dupa definita de mai sus. Putini ar accepta capitularea in cazul agresiunii externe doar pentru a evita razboiul. O valoare apropiata ar fi non-initierea agresiunii: daca cineva ma ataca am sa ma apar, dar daca nimeni nu ma ataca eu nu am sa atac primul. Razboiul impotriva Germaniei naziste sau cel impotriva Afganistanului taliban respecta principiul de mai sus, deci sunt bazate pe valoarea non-initierii agresiunii, si putini sunt cei care au dezaprobat aceste doua razboaie. In schimb, multi au dezaprobat razboiul impotriva Irakului, probabil pentru ca el incalca valoarea non-agresiunii: cu toate ca Irakul si-a persecutat proprii cetateni, Irakul nu ne-a amenintat pe noi niciodata, si noi l-am atacat.

Daca principiul non-initierii agresiunii s-ar aplica in felul acesta, el s-ar suprapune perfect cu principiul "neamestecului in treburili interne". Potrivit acestuia, un dictator poate sa asupreasca proprii cetateni in orice fel doreste, si nici o tara nu poate interveni atata timp cat dictatorul nu ameninta cetateni ai altor tari. Potrivit acestuia, Hitler ar fi putut gaza toti evreii din Germania atata timp cat nu incerca sa gazeze evreii din Polonia, Milosevici ar fi putut curata etnic de musulmani, croati si sloveni intreaga Iugoslavie, talibanii ar fi putut executa necredinciosi pe stadioane si asa mai departe. E putin probabil ca pacifistii sau adeptii principiului non-initierii agresiunii ar considera aceste situatii dezirabile. Principiul non-initierii agresiunii poate da rezultate dezirabile doar daca agresiunea este definita mai larg decat este ea definita in prezent, prin a include agresiune impotriva oricui, nu numai a propriilor cetateni.

Largirea principiului non-initierii agresiunii e morala: daca e moral sa ucizi soldati inamici atunci cand acestia ameninta sa ucida proprii cetateni, de ce nu ar fi moral sa ucizi soldati inamici atunci cand acestia ameninta sa ucida cetatenii propriei tari? Si daca e moral sa ucizi soldati inamici atunci cand cetateni straini sunt executati pe stadioane pentru crime inexistente, de ce nu e moral sa o faci cand acesti cetateni sunt manati in lagare, sau li se confisca proprietatea, sau li se cere sa poarte stele galbene, cum a facut Germania nazista si cum face acum Iranul? Si daca nu o faci, daca nu intervii, nu e asta echivalentul unei capitulari?

Cu toti vrem pace. Dar daca pacea e rezultatul ignorarii nedreptatii indurate de altii, ea nu e pace, e sclavie, pentru altii la inceput si, daca e ceva de invatat din istorie, pentru noi mai tarziu. Ce fel de pace vrem, cea care rezulta din capitulare, sau cea care rezulta din "superior firepower", din domniarea statelor totalitare? Eu sunt pentru ultima, chiar daca poate duce ocazional la razboi.

Un răspuns to “Este pacea o valoare?”

  1. Adrian Says:

    Punctele sunt bune, doar pentru acest pasaj:
    „Razboiul impotriva Germaniei naziste sau cel impotriva Afganistanului taliban respecta principiul de mai sus, deci sunt bazate pe valoarea non-initierii agresiunii, si putini sunt cei care au dezaprobat aceste doua razboaie. In schimb, multi au dezaprobat razboiul impotriva Irakului, probabil pentru ca el incalca valoarea non-agresiunii: cu toate ca Irakul si-a persecutat proprii cetateni, Irakul nu ne-a amenintat pe noi niciodata, si noi l-am atacat.”

    Sunt doua probleme:
    Statele nu sunt indivizi autonomi si morali. Un stat nu exista ca entitate morala. In consecinta, responsabilitatea morala nu are sens in contextul unui stat. Putem vorbi doar de responsabilitatea indivizilor.

    A doua problema se refera la natura statului. Statul, prin natura sa, incalca principiul non-agresiunii (monopol de ordine impus prin agresiune). Inainte de a vorbi de dreptul unui stat de a se apara, ar trebui sa vorbim de drepturile indivizilor supusi acestuia de a se apara de actiunile statului agresor (in cazul acesta, statul se materializeaza prin membrii guvernului, armata, politia, …).

    Daca un stat agresor ne invadeaza tara, ar fi perfect legitim pentru indivizi, prin propria vointa, sa o apere cu arma in mana. Dar ar fi nelegitim ca statul sa extraga resurse cu forta (printre care si conscripti) pentru a realiza acelasi lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: