In 2004 Democratii l-au desemnat la candidatura pentru presedentie pe cel care parea ca poate sa castige alegerile. Daca Democratii au invatat ceva din acel esec, lectia pare a fi: dimpotriva, incearca sa il nominalizezi pe cel care nu poate, niciodata, nici intr-o mie de ani, sa le castige.
E vorba de Hillary Clinton. Rugata duminca sa comenteze despre parerea unora cum ca ar fi prea ezitanta pentru a face fata dusmanilor Americii, Clinton a raspuns in felul urmator. “E drept, sunt multe pericole in lume, si in cuvintele domnului ziarist sunt multi <<oameni rai>>”, continuand retoric: “si intrebarea este, ce anume din experienta mea ma ajuta sa fac fata <<barbatilor rai>>?” Clinton a luat o pauza comica, subliniind poanta cu o privire plina de inteles, si audienta a priceput gluma, razand si aplaudand indelungat.
Absolutely Hillary-ous!!! Spre deosebire de candidatul anterior la presedentie, Hillary Clinton a spus bancul cum trebuie. Gluma e ca in engleza, ca si in romana, “men” poate fi atat “oameni” cat si “barbati”, atat cu sensul de oameni de sex masculin, cat si cu sensul de soti. “Evil and bad” sunt doua nuante ale cuvantului “rau”, prima malefica, a doua mai benigna. In folosul poantei, Clinton a schimbat cuvintele folosite de ziarist, din “evil men” in “bad men”, care aduce mai mult a “sot prapadit” decat a “dusman malefic”.
La cine altcineva s-ar fi putut referi Hillary Clinton? Newsweek, mereu binevoitoare cu Democratii, are aici o lista. Dupa evidentul loc intai, pe restul podiumului se afla Ken Starr, George W. Bush, Newt Gingrich si tipul ala care i-a pus piedica lui Hillary cand era in clasa a treia. Numai ca daca Clinton avea in minte pe oricare din acestia patru, in ce fel ar fi fost remarca ei o gluma? Cand a fost intrebata de reporteri cine e “bad man”, Hillary s-a aparat rugandu-i sa nu ii psihanalizeze gluma. Nu as vrea sa psihanalizez prea mult cerinta de a nu i se psihanaliza gluma, dar nu e psihanaliza unealta aia care descopera abuzurile de mult uitate ale cuiva din familia apropiata, cum ar fi, sa zicem, un sot?
Cu o lovitura absolut gratuita, dar bine tintita sub centura sotului, Hillary Clinton devine in mod oficial parte a acelei multimi de oameni care nu au avut iluzia ca Bill Clinton ar fi cavalerul fara de pata si prihana al noului Nou Camelot, sau, in cuvintele ei, parte din “the vast right-wing conspiracy”. Ii va aduce voturi? Probabil ca nu: celor de dreapta gluma le aduce aminte de unul din motivele mai puerile pentru care un Clinton la Casa Alba e o idee proasta (The Economist are o lista cu motive mai bune; obsesia cu socializarea medicinii e atat pe a lor cat si pe a mea), iar cei de stanga probabil ca se intreaba cine e candidatul asta ciudat care il ia peste picior pe marele Bubba.
